Lupu alimentar
|Pe mine m-au ales președinte de
sindicat pe Complex de Cale Ferată Turda – Câmpia Turzii. Pe tot complexul,
erau cam 2000 de angajați, sindicaliști nu mai știu câți erau. Înaintea mea,
președintele de sindicat era scos din producție, se ocupa doar de rezolvarea
problemelor sindicale, dar pe mine m-au lăsat în producție și făceam munca
sindicală în paralel. M-am ocupat de înființarea unei cantine, de înființarea
unei trupe de muzică ușoară, de acordarea de ajutoare celor care aveau nevoie, de
multe lucruri. M-am implicat foarte mult încât imediat după Revoluția din 1989,
angajații tot pe mine m-au ales lider de sindicat și așa am rămas până la
pensionare, în 1997.
Cineva, nu mai știu cine, a avut ideea
de a ne deschide și noi un punct alimentar în incinta remizei CFR de la Turda.
Multe fabrici din Turda își făcuseră, prin anii 1980, câte un asemenea punct
alimentar în incintă și angajații mai puteau cumpăra, acolo, alimente pe care
nu le găseau în magazinele din oraș: salam, conserve din carne, portocale.
Sigur, alimentele astea se găseau și aici, în magazinele din fabrici, numai din
când în când, dar tot era ceva pentru că în oraș nu apucai să le cumperi
niciodată. Am zis să facem și noi unul, mai ales că ceferiștii erau „a doua
armată a țării”, deci partidul trebuia să ne aprobe cererea asta.
Am umblat pe la secretarul de partid
de pe oraș (n.r. secretarul Partidului Comunist Român) cu cererea, am obținut aprobarea,
am amenajat magazinul, am obținut avizele de la Sanepid, de toate m-am ocupat.
Mai era doar problema aprovizionării cu alimente și a angajării unei vânzătoare
și amândouă aceste probleme erau în responsabilitatea ICS (n.r. Intreprinderea
de Comerț și Servicii) Alimentara Turda. Pentru asta m-am dus la Lupu,
directorul de la ICS, i-am spus despre ce-i vorba, i-am arătat aprobările și
l-am rugat să urgenteze deschiderea magazinului pentru că ceferiștii își doresc
asta. M-a asigurat că în ziua următoare totul se va rezolva. A trecut ziua
fixată, a mai trecut una și încă una, dar nu s-a întâmplat nimic.
După o săptămână m-am urcat pe
bicicletă (numai cu bicicleta circulam) și m-am dus iar la Lupu. I-am reluat
povestea, i-am amintit de promisiune, iar Lupu, ca să scape de mine îmi zice:
- Du-te repede, că
acum dau telefon să pornească mașina cu marfă și vânzătoarea. Astăzi deschidem magazinul”.
Am ieșit repede din birou, am luat
bicicleta și am pedalat cu gândul să ajung înaintea mașinii cu marfă, să
organizez deschiderea. Când am ajuns la remiză, mașina nu sosise. A trecut ziua
aia, au mai trecut alte zile, iar m-am dus la Lupu, iar mă amăgea, mă mințea, iar pedalam repede să nu ajungă mașina înaintea mea... Dar, degeaba!
După nu mai știu cât timp de amânări
și minciuni, s-a organizat o ședință de partid la noi, la CFR. A venit și
secretarul de partid al Turzii, tovarășul Gergely. Printre alte discuții, am
ridicat problema punctului alimentar:
-
„Tovarășe secretar,
încercăm de nu știu cât timp să deschidem punctul
alimentar, avem toate aprobările, dar tovarășul
Lupu de la ICS ne amână și ne minte. Ce putem face?”
Gergely pune mâna pe telefon, acolo în
fața noastră, formează numărul lui Lupu și vorbește cu el:
-
„Alo, Lupule, ce se
întâmplă cu punctul alimentar de la CFR?”
-
„L-am deschis de
două săptămâni, tovarășe secretar, zice ăla.”
-
„Lupule, de ce
minți? Eu sunt aici, la CFR și punctul alimentar nu-i deschis. Ai o jumătate de
oră să trimiți mașina cu marfă! Ai înțeles?”
-
„Am înțeles, tovarășe secretar!”
Sigur, nu a putut deschide Lupu
magazinul într-o jumate de oră, dar în ziua următoare era deschis, marfa pe
rafturi, vânzătoarea la locul ei, iar ceferiștii foarte mulțumiți.
Am aflat că, după aceea, Gergely îl
chema în fiecare dimineață pe Lupu la el, la birou. Lupu mergea cu frica
teribilă că poate fi destituit sau arestat. Intra în birou, iar Gergely se uita
scrutător la el și îl întreba:
-
„Lupule, ai băut
ceva azi?”
-
„Nu am băut nimic,
tovarășe secretar.”
-
„Ești liber!”
Și
tot așa l-a frecat o vreme, știa că ăsta-i hoț.
La momentul deschiderii, mi s-a părut
că punctul alimentar era o mare realizare. După aceea, când am văzut cum se
înghesuiau oamenii când „se băga” salam sau fructe exotice, cum se înjurau și
se împingeau, am fost îngrozit. Nu cred că am cumpărat niciodată aceste produse
din acel magazin. S-a întâmplat așa cum se întâmplă în general în viață:
oamenii te dezamăgesc.|
Mircea
Lazăr, maistru electrician, Remiza CFR Turda (1969-1997)
Comentarii
Trimiteți un comentariu