Amestec de soldaţi şi saci
|Lucram la Ciment, la
fabrică, prin anii 1990. Eu făceam treabă peste tot pe unde mă puneau cei de
sus, mă și știau toți, ziceau „Vine nebunul ăsta, nu ne putem pune cu el,
trebuie să facem așa cum zice”. Aveam părul lung, am aflat după aia, târziu, că
îmi ziceau Hristos. Și într-o zi mă cheamă la el directorul și îmi zice că
trebuie să mă duc să preiau sectorul de distribuție. Era acolo nebunie
mare, veneau mașini din toată țara să încarce și era o coadă până pe podul
Arieșului. Stăteau șoferii zile întregi la rând. Și îi zic, „Bun, mă duc, fără
probleme”. Și îmi zice directorul „Vezi, dacă vrei, dă-i afară pe toți ăia de
acolo și angajează alții, care să te asculte”. Eu mi-am dat seama care-i
schema. Vroiau să scape de ei că știau prea multe, că doar participaseră la
încărcarea cu ciment a mașinilor care se duseseră în ceață, spre casele cui
trebuie. Am zis „Nu, nu dăm afară pe nimeni”.
Am preluat postul și
am făcut o ședință cu toți angajații de acolo. Le-am zis: „Uite ce-i băieți, nu
vreau figuri și chestii de-astea, vreau să meargă treaba ca să dispară coada de
mașini”. Sigur că a apărut unul care a început să-mi facă opoziție și era încurajat
și de ceilalți. Chiar într-o zi, în autobuz, în oraș, ăsta și cu încă unul s-au
legat de mine, în plin autobuz, au venit la mine și mi-au zis „Auzi,
inginerule, vezi că s-ar putea să o încurci cu noi, nu mai încerca să faci pe
grozavul...”. Ce crezi că am făcut? Le-am zis „Mă, eu cobor la prima. Haideți
și voi, să vedem cum facem!” Dar nu au avut curajul să coboare. Du-te mă, așa-i
băteam de nu se vedeau. Aveam atunci o forță și o energie că veneam în fugă, mă
urcam pe perete, mă dădeam peste cap și picam în picioare. No, și s-au potolit
oamenii. Și să vezi ce viteză am băgat la lucru, că au dispărut cozile.
Mă, erau ăia care lucrau acolo, încărcătorii, niște oameni numai fibră.
I-am descoperit că făceau pariuri între ei sau cu șoferii. De exemplu, l-am
găsit pe unul că luase câte un sac de ciment pe fiecare umăr și căte unul sub
fiecare braț și se învărtea cu ei pe rampa de încărcare. Și un sac de ciment
avea atunci 50 de kg!
La un moment dat, ne-au trimis soldați să ne ajute la încărcat. Ei, ce să
fac cu ei, i-am repartizat pe-acolo, pe unde nu era așa greu. Dar ei mi-au
cerut să-i las la rampă. Știi, le mai dădeau șoferii care veneau la încărcat
câte o țuică, bani... Mă, și îi bag la rampă. Dar nu am modificat viteza benzii
transportoare care aducea sacii. Veneau sacii de ciment din două în două
secunde. Ce să vezi? În câteva secunde erau numai saci peste soldați și soldați
peste saci... Doamne-ferește! Am oprit repede banda că îi omoram acolo! Îți dai
seama ce ritm era acolo, veneau sacii din două în două secunde, erau doi oameni
la capătul benzii care-i luau și îi aruncau în mașina care era la încărcat. Dacă
nu aveai forță și nu știai cum să prinzi sacul, te termina munca asta. Nu am
avut ce face, i-am scos pe soldați afară de acolo și am băgat din nou oamenii
mei. Erau ăștia niște tipi, numai piele și fibră, nu dădeai doi bani pe ei când
te uitai la ei. Nu erau de-ăștia cu mușchi voluminoși care să te imprsioneze.
Dar erau grozavi!|
C.I., 60 ani
Comentarii
Trimiteți un comentariu