Amestec de soldaţi şi saci

|Lucram la Ciment, la fabrică, prin anii 1990. Eu făceam treabă peste tot pe unde mă puneau cei de sus, mă și știau toți, ziceau „Vine nebunul ăsta, nu ne putem pune cu el, trebuie să facem așa cum zice”. Aveam părul lung, am aflat după aia, târziu, că îmi ziceau Hristos. Și într-o zi mă cheamă la el directorul și îmi zice că trebuie să mă duc să preiau  sectorul de distribuție. Era acolo nebunie mare, veneau mașini din toată țara să încarce și era o coadă până pe podul Arieșului. Stăteau șoferii zile întregi la rând. Și îi zic, „Bun, mă duc, fără probleme”. Și îmi zice directorul „Vezi, dacă vrei, dă-i afară pe toți ăia de acolo și angajează alții, care să te asculte”. Eu mi-am dat seama care-i schema. Vroiau să scape de ei că știau prea multe, că doar participaseră la încărcarea cu ciment a mașinilor care se duseseră în ceață, spre casele cui trebuie. Am zis „Nu, nu dăm afară pe nimeni”.
Am preluat postul și am făcut o ședință cu toți angajații de acolo. Le-am zis: „Uite ce-i băieți, nu vreau figuri și chestii de-astea, vreau să meargă treaba ca să dispară coada de mașini”. Sigur că a apărut unul care a început să-mi facă opoziție și era încurajat și de ceilalți. Chiar într-o zi, în autobuz, în oraș, ăsta și cu încă unul s-au legat de mine, în plin autobuz, au venit la mine și mi-au zis „Auzi, inginerule, vezi că s-ar putea să o încurci cu noi, nu mai încerca să faci pe grozavul...”. Ce crezi că am făcut? Le-am zis „Mă, eu cobor la prima. Haideți și voi, să vedem cum facem!” Dar nu au avut curajul să coboare. Du-te mă, așa-i băteam de nu se vedeau. Aveam atunci o forță și o energie că veneam în fugă, mă urcam pe perete, mă dădeam peste cap și picam în picioare. No, și s-au potolit oamenii. Și să vezi ce viteză am băgat la lucru, că au dispărut cozile.
Mă, erau ăia care lucrau acolo, încărcătorii, niște oameni numai fibră. I-am descoperit că făceau pariuri între ei sau cu șoferii. De exemplu, l-am găsit pe unul că luase câte un sac de ciment pe fiecare umăr și căte unul sub fiecare braț și se învărtea cu ei pe rampa de încărcare. Și un sac de ciment avea atunci 50 de kg!

La un moment dat, ne-au trimis soldați să ne ajute la încărcat. Ei, ce să fac cu ei, i-am repartizat pe-acolo, pe unde nu era așa greu. Dar ei mi-au cerut să-i las la rampă. Știi, le mai dădeau șoferii care veneau la încărcat câte o țuică, bani... Mă, și îi bag la rampă. Dar nu am modificat viteza benzii transportoare care aducea sacii. Veneau sacii de ciment din două în două secunde. Ce să vezi? În câteva secunde erau numai saci peste soldați și soldați peste saci... Doamne-ferește! Am oprit repede banda că îi omoram acolo! Îți dai seama ce ritm era acolo, veneau sacii din două în două secunde, erau doi oameni la capătul benzii care-i luau și îi aruncau în mașina care era la încărcat. Dacă nu aveai forță și nu știai cum să prinzi sacul, te termina munca asta. Nu am avut ce face, i-am scos pe soldați afară de acolo și am băgat din nou oamenii mei. Erau ăștia niște tipi, numai piele și fibră, nu dădeai doi bani pe ei când te uitai la ei. Nu erau de-ăștia cu mușchi voluminoși care să te imprsioneze. Dar erau grozavi!|
C.I., 60 ani

Comentarii